Barbatii sunt muze. Declaratii de (ne)iubire

Imi place sa scriu despre barbati.Scriu de regula despre cei care m-au iubit, m-au mintit ca m-au iubit cu vorbe sau altminteri si despre cei pe care m-am chinuit eu sa-i iubesc si n-am putut. Barbatii sunt muzele mele.

Caliope este o patima bufteana blonda, singura patima blonda. De atunci m-am lecuit de barbatii blonzi cu ochii verzi.

Melpomene a fost unul dintre cei despre care aproape m-am convins ca il iubesc. Din fericire pentru mine, nu a fost asa. Acum este genul de barbat care te deprima chiar si cand te uiti la el. Therefore, m-am vindecat dupa o noapte de jelit, o sticla de Jack si un pachet de tigari. Sa fie primit!

Clio e ca Zanoni. Instructiv daca il privesti de departe. De aproape, este un caz banal care l-ar plictisi teribil pe Freud. Relatie defectuoasa cu figura autoritara din familie iar asta i-a oprit dezvoltarea emotionala undeva pe la 18, 19 ani. Probabil ca la varsta asta a suferit un esec pe care nici el, nici tatal nu l-au putut ierta si accepta in veci. Cea mai mare drama a sa este ca niciodata dar niciodata nu se va ridica la inaltimea asteptarilor tatanelui.

Erato a fost cu siguranta mai mult, mult mai mult decat crede. Sau decat stie. Si daca stie, sper sa nu-i pese ca sa nu se simta vinovat. Eu nu ma simt vinovata. Desi m-a tinut intre Scylla si Caribda.
 
Thalia a fost un deschizator de drumuri convins ca nu l-as putea insela. Drept pentru care fix asta am facut. Ar fi vrut sa se insoare dar mie nu-mi ardea de maritis. Asa ca si-a gasit una oachesa si prostuta, fara scoala dar buna de prasila, buna de menajera, buna sa se uite la el ca oamenii la Prometeu cand le-a adus focul.

Euterpe scria poezii proaste si bea de stingea. Dar a fost singurul care m-a iubit. M-a iubit si dupa ce s-a insurat cu o copila mai mica decat el cu vreo 6 ani. Sa fie la ei acolo!


 Terpsichore pare rupt dintr-o alta viata. Parca nu mi s-a intamplat mie. Omul asta a fost un accident peste care am trecut cu un dus fierbinte.

Urania este un om trist si deprimant insa traieste cu impresia ca-i mare om de stiinta pentru ca stie sa insurubeze doua becuri si sa apese pe-un buton. El s-a nascut Gica Contra si incearca sa isi ascunda frustrarile cu pareri despre orice. De fiecare data cand dau cu ochii de el, imi inchipui un cocosel de munte care se deghizeaza cu penele unui paun. Dar stim toti cat esti de papagal.

 Polyhymnia e pierdut in negura memoriei. Era bun de gura, in toate sensurile posibile.

Cu rata si maxi-taxi, de la proletar la imparat si retur

Eu sunt un om privilegiat, sunt fiinta care exista in doua locuri simultan. Daca ma duc pana la poarta din fata, p-acolo pe unde sar hotii cand fura din tiruri si ajung la mine-n curte,se cheama ca sunt in Bucuresti. Daca  ma duc in spatele casei, acolo unde am lasat umblatoarea au naturel, pentru orice eventualitate, se cheama ca sunt in Ilfov. De aici de unde intoarce vantul, trebuie sa ajung in buricul targului, pe Dorobanti, in fiecare zi. Uneori cu maxi-taxi, alteori cu o rata clandestina de Scrovistea sau cea legala de Vizuresti.

Imi place sa merg cu transportul in comun nu doar pentru ca peisajul jumate rural, jumate urban pe care il zaresc intre doua papornite cu flori si peste in maxi taxi ar fi demn de-un van Gogh. Desigur, mirosul de garla statuta si haine afumate la foc de soba cu balega si cauciuc este cu totul si cu totul special. Cand vii in fiecare zi de la tara catre capitala, te-nveti cu toate.

Uneori, daca am noroc, stau tot drumul doar eu pe picioarele mele, fara sa-mi propteasca nimeni un cot in gura sau, dupa caz si inaltime, in coaste. Sau intr-o zi super, super buna, soferul cu rata de Scrovistea reusesta sa inchida usa autobuzului care a prins cel putin un razboi mondial.

 Episodul I 

Nuuu, sarea si piperul unei astfel de calatorii de acasa pana la munca sunt oamenii, consatenii mei. Spre exemplu, cu rata de Vizuresti de la 09.45 merge intotdeauna o babuta care-i lunga pe cat ii de groasa, mai bine-o sari decat sa o ocolesti. Sta in spatele soferului mereu si molfaie in barba. Uneori mere, alteori covrigi.

Acu', eu ma urc aproape de intrarea in Bucuresti. Pun piciorul pe scara si dau sa zic buna ziua. La urma urmei, ne cunoastem bineintre noi. Stim cine ce deodorante foloseste, cine se spala pe dinti si mai ales cine nu. In increngatura dracului, vrei sau ba, ne adulmecam intre noi ca javrele** din parcuri in fierbinteli.
In orice caz, babuta mea il dondanea pe sofer cel putin din orasul fosta glorie a productiei cinematografie. I-a urat si de mama si de sora (de unde stia babuta ce fac femeile in Spania?), si de ai' morti, si de ai' vii, la rand ca la pomelnic.
-Pai bine, bre, dom' sofer, zice mamaia, cacu-ma-n basca ta, de ce n-ai oprit ieri sa ma iei? Ca mi-a inghetat sufletu-n mine pana ai venit si nici n-ai oprit, opri-te-ai la cimitir sa te opresti!
-Ho, bre, nu tipa la mine ca eram cu al lu' Chirtoc si-a zis sa nu te iau ca esti gloaba si urata!
-Auzi, maica, usca-ti-s-ar daravela, sa stii tu de la mine ca orice iapa ajunge gloaba!

Episodul II - retur

 Invers, acelasi scenariu. Dupa o zi intreaga de munca sau de stat in piata cu pestele, oamenii se intorc de la munca si au limbile mai dezlegate. Le arde de vorba, fac spirite sau isi impartasesc necazurile. In fata mea doau cucoane. Contabile la o firma mica dupa alura, functionare la circa financiara, receptionere sau altceva la fel de palpitant. Se pupa zgomotos pe obrajii fardati violent cu ruj, ca-n tinerete. Se apropie amandoua de 50 de ani si in capul meu le fac rapid portretul-stereotip. Persoane care fac parte dintr-un grup vulnerabil pe piata muncii, discriminate multiplu pe baza de sex si varsta, cel putin una dintre ele are cel putin un avort facut pe vremea Decretului. Muncesc si la seviciu si acasa, merg la vot doar la locale pentru ca le da dom' primar ca sa se aleaga si anul asta. Si intr-o casa de oameni gospodari, o punga de malai,una de orez, una de faina, una de fasole, nu-i de colea. 
 -Sando, ce mai face fata ta?
-Bine, face, Mando, e in practica la un hotel din Pitesti. Da' baiatu' tau ce mai face?
-Vai de capu' si de zilele mele, Sando, mai bine nu ma intrebai ca ma supara de-mi vine sa dau cu el de pamant! 
 -Da' de ce, are probleme la scoala?
-Nu, draga, e baiat cuminte, n-are restante. El face aseu', stii doar. Si-a gasit-o din liceu pe una si nu mai scapa baiatu' de ea. Ea e mai mica cu un an si s-a tinut ca scaiu' dupa el. Mi-e ca imi face pocinogu' si vine cu asta gravida acasa si s-a nenorocit. 
-Da' ce are fata, e obraznia?
-Nu e obraznica, da' e o moldoveanca sarantoaca venita din Basarabia. Si ma-sa, o aia mica, neagra, urata, cocarjata toata, am vazut-o pe feisbucu' ala al lor. Sa cad jos, sa-mi vina rau cand am vazut-o!
-Da, uite-asa-s cutrele astea mici. Baga gheata-n ei si nu-i mai lasa. S-or fi si ei alea-alea, na, ca sunt tineri, i-a placut de ea si n-o mai lasa.
-Mai, Mando da' i-am zis ca sunt fete pe toate drumurile sa mai stea si el sa mai vada lumea, sa mai cunoasca. Asta n-are nici scoala terminata,de muncit munceste, da' nu stiu unde...
-Sando, o face videochat d-ala.
-O face, dracu' sa o pieptene! Zic si io ca-i place de, el e singur la parinti, are situatie buna, scoala o termina acum, il baga taica-su la banca. Ma uit la ea, o ciudata si-o imposcata, nu vorbeste, d-abia deschide gura sa zica saru-mana. Si el e baiat frumos, destept, descurcaret, cult, cu bun simt, educat, respectuos...Da' eu cred ca isi da si el seama cel fel de fata e asta ca am gasit intr-o zi un mesaj in telefon.
-De la ea?
-Nu, nu, el i-a scris ei. Esti o zdreanta, ii zicea, o sa ajungi o panarama si o taratura. Du-te sa stai cu prietenii tai cocalarii, mars inapoi la Moldova, saracie!

Fix in punctul culminant, am ajuns la strada mea unde mai an, se faceau vraji cu masini Porsche arse si apartamente bantuite ca fost proprietara are cimitir. Am coborat din maxi-taxi inainte sa aflu daca baiatul frumos, destept, descurcaret, cult, cu bun simt, educat, respectuos altoieste din cand in cand cate o scatoala dupa ceafa moldovencei, ca sa stie femeia clar cine-i Imparatul si cine-i proletarul in casa asta. Eh, dracie!


_______________________
* foto de aici
* * am zis javre ca sa nu-mi iasa de cacao

Cum se moare in presa la 25 de ani

Nedreptatea si neputina sunt doua lucruri care ma revolta din adancul fiintei. Ma strang toti dracii de gat si imi vine sa urlu ca un caine-n lant.
Azi dimineata ajunge la noi in redactie teribila veste ca una dintre colegele noastre din presa a murit la 25 de ani. Nici nu conteaza la ce revista scria, cu atat mai putin trustul. Conteaza ca o femeie tanara, talentata, in putere s-a stins la 25 de ani. Am ridicat capul din monitor si m-am uitat in jurul meu intrebandu-ma cum m-as simti daca s-ar fi intamplat asta uneia dintre noi. Apoi mi-am dat seama ca Diana era una dintre noi. Putea fi oricare dintre noi in locul ei.
La 25 de ani nu te gandesti prea des la moarte. Iti vine greu sa crezi ca ai sa imbatranesti vreodata, cu atat mai putin ca n-ai sa mai fii intr-o zi si gata. La 25 de ani te simti in siguranta, prinzi aripi, capeti o doza de certitudine asupra directiei in care iti conduci viata. Mama unei fete de 25 de ani viseaza la rochii de mireasa, nu la nasalie si la gaina de dat peste groapa fiicei ei. 
Imi vine sa zic Dumnezeu sa o ierte, c-asa zic romanii. Dar la 25 de ani, nu cred ca Dumnezeu are sa-i ierte Dianei prea multe pacate.

Esti fericita? Vad ca porti inel.

In loc sa muncesc, am momente cand zbor din blog in blog. Chipurile ma documentez. Dar sa fiu sincera, pigulesc ce citesc femeiele si li se pare demn de dat pe feisbuc. Citesc bloguri de amor, dor si amoc. Sunt cativa scriitori de www acus pe val care prind bine la dame cu obraz fin si au coeur rapace.

Ma tot duc peste randurile alea cu placerea cu care zgandaream bube in copilarie. Baietii astia scriu despre lucruri marete cu un patetism greu de intrecut. Ca si cum as insira eu o reteta. Randuri mici, propozitii scurte, cate o gaselnita haioasa, iubito, mi-e dor sa-ti miros parul in bataia curentului de la ventilator. Usor de digerat. Citim. Facem zambre. Dam pe faisbuc. Na, c-am inceput sa scriu si eu in formula trei cuvinte stop.

 Sa luam spre exemplu dragostea. Un fel de  prim miscator nemiscat al sufletului, cum ar veni, nu?

 Cu talentul Sandrei Brown si cu imaginatia lui Capatos insira cuvinte care par pline de sens si zeama. Mustul cunoasterii, spuma tandreturilor, unicornul roz inaripat incununat cu dantele si boboci de trandafir-fir de iasomie-strop de apa vie, i-auzi brau'/trece rau'/ si mandruta hop si-asa!

Cred ca sunt putin invidioasa pentru ca eu nu stiu sa scriu asa frumos. Cand imi vine randu' la gazeta sa scriu siropuri, injur de toate cele, afum tot biroul si abia screm doua pagini cu iubiri si indragostiti de zici ca fac subit sindrom Down.

Dupa ce m-am indopat bine cu Romei si Juliete de duzina, am ascultat Ultima Scrisoare a lui Beniuc ca sa ma spal de pacate. Scriitura de zile mari si dureri colosale care te amutesc si te impietresc. Esti fericita? Vad ca porti inel.

Gaseste diferenta.

Ultimul Zburator: Cinematografia iese din bermude si intra in pantaloni de piele

Mitul zburatorului romanesc - sau incubus, mai pe europeneste - a strans in el toata senzualitatea brutala si uneori grobiana a neamului.Povestea fiintei mitice o stim toti: este strigoiul care vine noaptea si chinuie fetele care dau in parg. Le trimite fantasme erotice, le amageste cu mangaieri, le seaca de energie apoi dispare.
Frumuseatea povestii merge mai departe de tenta vadit erotica.

Zburatorul este un soi de reprezentare a maturizarii fiziologice, primul pas de la impulsurile sexuale si instinctive ale puberilor pana la arta seductiei stapanita de cei care au iubit si au jelit o dragoste moarta cel putin o data in viata.

In urma vizitelor nocturne, au de suferit si cel care tortureaza si cea care isi primeste supliciul cu placere. Niciunul dintre ei nu cunoaste implinirea molcoma, moale, calduta si sigura a iubirii. Calau si victima, duc pe umeri povara unei singuratati in doi, a unei enclavizari emotionale refulata doar prin placerea trecatoare a carnii.

Adica cel putin asta am citi eu printre randuri in cele 2 minute de trailer al filmului romanesc "Ultimul Zburator". Este o poveste de dragoste with a twist, despre doua suflete complet diferite. De fapt, diametral opuse, aflate in cautarea echilibrului perfect. Ano Kato. Precum in cer, asa si pe pamant.


Zanoni este zburatorul care strabate lumea pe motor si suceste mintile fetelor s-asa zalude de dor si tanjala. Drumurile lui se opresc pana-n pragul Elizei, o fata desprinsa dintr-un cu totul alt univers decat al sau.(Dar cum ai vrea sa ma cobor/Au nu intelegi tu oare?...)

Realitatea rece se impleteste cu lumea basmului intr-o armonie perfecta, intr-o contopire de inimi si trupuri, de recunoastere si acceptare a trecutului. In literatura, ar fi ceea ce se numeste bildungsroman. Cele doua personaje pleaca impreuna intr-o calatorie initiatica insa implinirea si desavarsirea o vor atinge doar atunci cand vor avea curaj sa priveasca in profunzimea propriei fiinte. Catharsis prin iubire, catharsis prin empatie.

"Ultimul zburator" este o productie 100% romaneasca, finantata din surse private. Pelicula este prima parte a trilogiei "Promissum", incadrata in realismul magic.  Este primul film autohton de acest gen si a imbracat forma unui basm modern, unde bidiviii sunt inlocuiti cu motoare puternice, pantalonii de piele au luat locul armurii, Ileana si-a taiat cositele si s-a facut cantareata iar lumea reala si lumea onirica se intretaie si se contopesc pana ajung la echilibru. Ano Kato.

LANSARE: 14.02.2014

REGIA: Ovidiu Georgescu

SCENOGRAFIE: Ovidiu Georgescu, Mihai Manescu, Teo Herghelegiu

DISTRIBUTIE: Gabriel DUTU, Iulia VERDES, George IVASCU, Constantin COTIMANIS, Marius BODOCHI

Cumetria la romani: Sui-te, mama, sus pe cruce!

Romanii tin foarte mult la ceremonialul legat de nastere, casatorie si moarte. Adicatelea cel putin asa am invata eu la romana cand profa incerca sa ne explice care-i faza cu nunta cosmica din Miorita.
Cu nunta cosmica m-am lamurit eu de atunci, astazi am avut ocazia sa ma lamuresc si cu botezul bahic.

Dincolo de crestinarea plodului, botezul are si un alt scop: boscorodirea neamurilor pe care nu le-ai vazut de la ultima taiere de mot, preput si incinerare. Si pe buna dreptate! N-am inteles niciodata de ce cumetrele de peste 80 de kilograme poarta rochii pana la mijandareza. Sa mor! Afara erau cu bataie 10 grade si eu eram infofolita cu o rochie pana-n gleze (dar cu vedere la tate, sa ne-ntelegem,) si izmene groase 80 den ca sa nu-mi scuip ovarele.

Te-heei, ticuta, verisoarele si matusile mele de gradul enspe erau imbracate in rochii fix pana sub buca, mulate sexi peste sfarcurile care se bateau pentru suprematie peste abdomen cu buricul, soldurile cat masa mea din bucatarie si curu' cat banita.

Sora mea alba, nu zice nimeni sa mananci o ceapa verde si o cana cu apa! Femeile sunt predispuse la ingrasare, pixu' meu, aia e! Dar imbraca-te potrivit corpului tau, din respect pentru tine si pentru ceilalti.

Da' nici cu barbatii nu mi-e jena. Am crezut intai ca am nimerit la Globus si dadeam sa me feresc de clovni ca mi-e frica de ei ca dracului de tamaie. Aveau astia toti niste camasi mov, roz, verde-strapeziu, lila, galben-lamuie si niste papioane care de care mai imbulinate si mai indungate.

 Ma uitam la tata si am vazut clar diferenta dintre un barbat si un domn. da, bai nene, tata este un domn. Layiering misto pe capu' lui, cravata, sosete asortate la pantaloni, camasa iesea de sub maneca fix 2 cm si al treilea nasture deschis. Tata este un domn, ailalti sunt pulifrici. Limpede!

Dupa ce canta taica popa pe nas, mergem la modega (motel pe centura cu bodega). Aici ne astepta formatia compusa din 2 guristi, un nenea cu acordeon si un nenea care zdranganea la clape. Haida de, sa-mi fut una, sa vezi frecat de ombilice-n jur acus.

Nici bine n-am terminat cu gandul meu nastrunic si aud :"Solloooo, percutia, h-auzi lupiiiiii baaaa! Pentru Vanesa-nesa-nesa, fara numar, sa stie!...He valoarea mea da la Precista....mai departe nu mai stiu ca mi-a facut tata plinul la bauturica tot timpul, de teama sa nu deschid gura si sa ne linseze neamurile"

 Pe moment am ramas usor nedumerita s-am crezut ca am nimerit la alt botez sau am vreo matusa Vanesa. P-urma mi-a picat fisa si mi-am dat seama ca de la Alesia la Vanesa, atat a priceput "artistu'".

Mi-am dat eu seama ca tata mi-a pus gand rau de cand am ajunsin bodega. De fiecare data cand vedea ca deschid gura,imi umplea paharu' si-mi dadea sa bea. Logica e simpla, cu cat sunt mai beata, cu atat sunt mai incoerenta si dureaza ceva pana sa formulez o propozitie, fie ea si un sarcasm la adresa vreunei verisoare curvistine sau vreunui verisor de gradul saptispe cu gand de incest.

 Una peste alta, m-am imbata suficient de mult incat sa-mi arda sa bat o sarba. Si le bat flacaieste, cu tocul trantit bine de podea, pana fac basice. Numa' ca lautarii nu prea nimereau sarbe si nu stiau nimic mai vesel decat Pusca si cureaua lata care pe mine ma scarbeste profund. Prin urmare, tot ce cantau ei mie imi suna a "Sui-te mama sus pe cruce/ Sa vezi duba cum ma duce" si "Da, mama, cu bici-un mine/Ca n-am ascultat de tine".
La masa alaturata, era un putifer cu camasa si sacou roz, papion roz turbat si iubita drapata-n roz, evident. Puteai sa faci diabet doar uitandu-te la ei. El era talentat si la manele, si la sarbe. Si cum pisi a lui servea doar Adrian copilu' de aur, asta se apuca sa bata singur sarbe langa scaun.

Cu cat salta mai sus de piciorul incaltat in botine ascutie, imi aduceam aminte de mamaia Zamfira, strabunica-mea, cum juca ea de una singura prin casa. Isi aprindea o Carpati, se tine cu o mana de sticla si cu cealalta de marginea butoiului de vin si zicea" Du-mi-nica,luni si marti, haida sa, du-mi-ni-ca, luni si marti!". Baba macar avea farmec.   

 N-am avut parte nici macar de traditionalul si romanescul menaito (pam-pam-pam). In schimb, ca sa ne demonstreze valoare si talent artistic, lautarii s-au apucat sa lalie o varianta maneliaza a baladei pentru vioara si orchestra a lui Porumbescu.

La final de chinuiala, unul de la masa vecina zice: "Ma rupe Ciocarlia, mi-a dat-o la genunchi. Ba ce frumos canta Enescu, sa mor daca te mint! Imi place, beng, m-am jurat, esti nebun!"

Ala a fost momentul in care nu m-am mai putut abtine si m-am pus pe un ras isteric. da' ras, cum n-am mai hahait de mult! Toata ironia si sarcasmul astupate de vinul turnat de tata ieseau valuri, valuri, in hohote nebune si isterice de ras!

 Ma sufocam si aratam cu degetul catre ghertoiul enetelctual, jucand sarba pe loc de teama ca vezica mea nu o sa mai reziste, pisa-m-as pe inteligenta lor la propriu. In tot timpul asta, tata se uita disperat dupa un chelner sa-mi aduca un pahar de 'odca, doar-doar ma linisteste.

Se face liniste in bodega, da' liniste ca la inceputul lumii si rasul meu dement era singurul lucru care se mai auzea. Nu radeam doar de geniul intr-ale muzicii clasice. Radeam de mine ca sunt acolo, de suncile revarsate ale femeilor, de maiourile din plastic ale barbatilor si flocii de pe piept care ieseau dizgratios, radeam de ombilicele frecate pe ritmuri balcanice, in ritualuri evidente de imperechere. Radeam de vinul "bun", atat de natural incat mi-a patat dintii de la coloranti si radeam de chelnerii care se simteau razbunati pentru toate marlaniile inghitie in noaptea aia si radeau si ei prin mine.

Ca sa depasim momentul, canta-pfff-retul anunta plin de pompa si emfaza "Atentie, doamnelor si domnilor, va poftim la masa, soseste sarmalele". Soseste, fra', ca au fost numa' 4, deci sub 50.

A fost amuzant, am baut bine, ca-n vremurile cand faceam ospatarie si bautura era singura metoda prin care puteam  sa-mi suport clientii. Am ras de m-am stricat de oamenii care ma cred vrajitoare si se uita crucis la mine ca nu-mi frec burtile pe tai-tai-tairrrriba. Inainte de Trrrranquila, a fost tai-tai-tairrriba si ardeee baracaaaa".

 Imi pare rau doar de nea Sile. Arata deja ca un om mort. Intr-un an de zile se curata. Are leucemie in faza grava si nu are nimeni curaj sa-i spuna. 

Copiii si Pintilie, Lucian. Cinematografia in pantaloni scurti*

Ce aveti, fratilor, cu Pintile Lucian, de meserie regizor?

Mi-am adus aminte de el pentru ca are Gigioaca limbarita si ma gaghila placut la intelect. Ma uitam in seara asta la comentariile pulimii de 18, hai 19 ani care se viseaza  premiati pe la Cannes si li se pare ca regia-i ca-n fotbal si politica: se pricepe toata lumea. Eu nu ma pricep decat sa spun ca mi-a placut au ba un film. Pintilie mie-mi place.

Noa, acu' ma uitam cu mirarea vitei la poarta vopsita cum comentacii de cariera il balacareau pe Pintilie de parca s-ar fi injurat cu baietii de bloc. Pintilie e un porc libidinos, un alt cacat iesit din mainile lui Pintilie, Pintilie nu stie decat cu injuraturi, obscenitati si violuri.

Voiam sa zic doar atat: delicatii pulii mele!!! Limbrici, mitici si farfurizi care-si dau cu parerea ca sa vada lumea ca stau bine cu intelighentia si tavalesc bine prin tarate tot ce depaseste sfera lor de intelegere.

 Astia sunt oamenii care au trait toata viata lor cu batista de "odicolon" pe la nas si nu le-a mirosit nici a comunism, nici a tranzitie. Iti vine tariii greu sa crezi ca oamenii au facut foamea atunci cand dai check-in cu aifonu' si-ti plateste muica studiile.

Oamenii faceau foamea si atunci cand strigau "Stima noastra si mandria, Ceausescu-Romania" si dupa ce s-a facut Mircea ca lucreaza.

Pudibonderia asta exagerata e boala grea si merge mana-n mana cu snobismul. Sigur, cand Maia aproape-i violata intr-o gara, se cheama ca Pintilie e scarbos si obscen.  Cand Pasolini a facut Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei, se cheama ca e arta.

Tot ce-i romanesc pute. Ba pardon, tot ce-i estic pute. Politichia am implementat-o in regim room-service, cu salvatorul copy-paste, traiasca Uniunea mare si dodoloata!  Zic sa facem la fel si cu cinematografia.  Sa importam, asadar, parfum de vest si sa dam peste jegul autohton. Mirosul de hoit acoperit cu aroma de patchuli si ylangylang a fost mereu preferatul meu.

_____________________________________________
* nota culta de subsol incult: Gerila dixit!